A fost odată ca niciodată…
Așa începe orice poveste, și în acest caz nici că se putea potrivi mai bine mirii în cauză fiind împreună de când erau doar doi copii. Pe Anca și Ciprian îi cunosc de mai bine de 10 ani, iar ei se cunosc de mai bine de 15. Suntem prieteni, foarte buni chiar!
Nunta lor a fost un eveniment restrâns, alaturi de familie și prietenii apropiați. Au vrut sa fie relaxați și să se bucure pe deplin de această zi.
Restaurantul Poesia a fost gazda evenimentului și am știut de la început că va fi exact așa cum își doresc ei: intim și elegant!
Am constatat că unul dintre cele mai bune lucruri despre nunțile mici este acela că mirii se simt mai liniștiți. Exact asta a fost vibrația în această zi frumoasă de mai.
Fetița lor, Zoe, a fost cuminte și curioasă de fiecare moment în parte. Cu siguranță atunci când se va face mare și va rasfoi filele albumului, va fi fericită ca a participat la nunta parinților ei.
Dacă aveți nevoie de o dovada că o nuntă nu trebuie să fie elaborată pentru a fi de neuitat, aveti mai jos aceste fotografii minunate de la cea mai relaxata nuntă la care am participat.
Vă las alături de momentele mele preferate din această zi, și felicitări pentru noii soți!